Un nou star: de ani de zile CLS este singurul coupé cu patru uşi din clasa sa, iar din octombrie 2004 a fost modelul favorit a peste 170.000 de cumpărători la nivel global. "Clienţii din întreaga lume au beneficiat de pe urma deciziei noastre îndrăzneţe de a lansa pe piaţă un concept de autovehicul cu totul nou", explică încântat Dr. Joachim Schmidt, membru al consiliului director Mercedes-Benz Cars, divizia Vânzări şi Marketing. "Iar datorită designului fascinant, noul model CLS a beneficiat şi de faptul că noi suntem cu un pas înaintea competiţiei prin coupé-ul cu patru uşi."
Pe parcursul a doi ani, Mercedes-Benz Sprinter, autovehiculul pus la dispoziţia proiectului Copacul de Hârtie de către Mercedes-Benz România, a reuşit să colecteze peste 360.000 de kg de hârtie reciclată de la peste 640 de companii din Bucureşti. Mai mult, cu banii obţinuţi din vânzarea hârtiei reciclate, au fost plantaţi peste 5.000 de puieţi pentru refacerea zonelor verzi.
Ediţia Black Liner şi White Liner de la Actros este cea mai exclusivistă şi mai atractivă versiune a unui camion de cursă lungă. Cu un aspect remarcabil la exterior, de la vopseaua metalică la dunga transversal decorativă, şi perfect echipat în interior, de la scaune speciale, îmbrăcate în piele, la Active Brake Assist, noua Ediţie Mercedes-Benz Actros pune marca în valoare.
Mercedes-Benz România pleacă în căutarea firească a excelenţei şi lansează în spaţiul autohton Ghidul Excelenţei, o colecţie de interviuri în exclusivitate cu personalităţi din România care pe parcursul activităţii lor au dat dovadă de excelenţă şi au construit în jurul unor valori care s-au făcut cu siguranţă remarcate atât în plan autohton, dar şi internaţional.
Mercedes-Benz România a lansat pagina de Facebook (www.facebook.com/MercedesBenzRomania) dedicată fanilor autohtoni ai mărcii germane, dar şi celor care doresc să descopere cât mai multe detalii despre universul Mercedes-Benz.